- Furnizarea publicaţiei BPI online
Furnizarea publicaţiei Buletinul Procedurilor de Insolvență se efectuează online, pe bază de abonament, din cadrul portalului ONRC accesibil la adresa https://myportal.onrc.ro.
Pentru accesul la publicaţia Buletinul Procedurilor de Insolvență online, utilizatorul trebuie să deţină un cont în cadrul portalului ONRC.
Pentru a efectua o comandă în vederea achiziţionării unui abonament BPI, există două modalităţi:
- a) Procedura online – presupune plata online şi deţinerea unei semnături electronice.
După autentificarea în cadrul portalului, accesaţi din meniu stânga “Formulare online furnizare informaţii BPI” -> “Formular de comandă BPI” şi completaţi formularul online. După completarea formularului şi efectuarea plăţii online, cu cardul, în cadrul portalului ONRC, vi se va ataşa automat la cont abonamentul solicitat.
Tarifele pentru abonamentele BPI sunt stabilite prin hotărâre de guvern şi le puteţi vizualiza accesând urmatorul link: Tarife furnizare BPI
Pentru vizualizarea publicaţiei BPI trebuie să vă autentificaţi în cadrul portalului ONRC.
Veţi avea acces doar la buletinele publicate în perioada (perioadele) d-voastră de abonament.
IMPORTANT:
Abonamentul este monopost, respectiv un nume de utilizator = un abonament. Pentru mai mulţi utilizatori este necesar să aveţi mai multe abonamente.
În cazul în care se încearcă logarea de către mai multe persoane pe acelaşi nume de utilizator, în acelaşi timp, şi accesând serviciile contra-cost BPI, ultimul utilizator autentificat va avea prioritate în accesarea acestor servicii.
- Furnizare informaţii BPI
Se pot obţine următoarele informaţii din BPI:
– copii de pe publicaţia BPI, în format electronic sau imprimate pe suport hârtie;
– copii certificate de pe actele de procedură publicate în Buletinul Procedurilor de Insolvenţă;
– informaţii pentru serii de debitori grupate în funcţie de un criteriu;
– certificat constatator dacă un act de procedură este sau nu este publicat în Buletinul Procedurilor de Insolvenţă;
– raport istoric despre un debitor (de la deschiderea procedurii de insolvenţă până la data solicitării raportului sau pe anumite perioade);
– informaţii specializate Buletinul Procedurilor de Insolvenţă conform Ordinului ministrului justiţiei nr. 1877/C din 14 iulie 2017;
Solicitarea de informaţii din BPI:
- a) Procedura online presupune plata online şi deţinerea unei semnături digitale.
După autentificare, din cadrul portalului, accesaţi din meniu stanga “Formulare online furnizare informaţii BPI” -> “Cerere de furnizare informaţii” şi completaţi formularul online. După completarea şi transmiterea formularului, acesta va fi prelucrat de personalul ONRC şi veţi primi online nota de calcul. Pentru vizualizarea notei de calcul şi efectuarea plăţii online, trebuie să urmăriţi stadiul cererii d-voastră, accesând din cadrul portalului, meniu stanga “Cererile mele” -> tab-ul “Furnizare informaţii BPI”. După efectuarea plăţii online, cu cardul, în cadrul portalului ONRC, se vor furniza informaţiile solicitate. - b) Procedura offline presupune:
b1) listarea şi completarea următorului formular:
- Cerere eliberare acte și/sau informații din buletinul procedurilor de insolvență – Secțiunea Persoane Juridice – PDF
- Cerere de eliberare acte și/sau informații din Buletinul Procedurilor de Insolvență, secţiunea “Debitori – persoane fizice cu obligaţii ce nu decurg din exploatarea unei întreprinderi” – PDF
- Cerere de furnizare informaţii specializate conform Ordinului ministrului justiţiei nr. 1877/C din 14 iulie 2017 – PDF
b2) Cererea de furnizare informaţii se trimite direct la ONRC, pe fax: 021.316.08.07 sau la adresa de email furnizare.bpi@onrc.ro .
În urma transmiterii cererii de furnizare informaţii, veţi primi o notă de calcul pe adresa de email menţionată în comandă.
Tarifele se vor achita, după caz:
– în numerar la casieriile ONRC sau oficiile registrului comerţului de pe lângă tribunale;
– prin ordin de plată, situaţie în care se va trimite la ONRC o copie a acestuia;
– prin e-banking, caz în care se va trimite la ONRC confirmarea privind efectuarea plăţii, semnată şi ştampilată de solicitant.
Tarifele pentru furnizarea de informaţii din BPI se consultă accesand urmatorul link: Tarife furnizare BPI
IMPORTANT:
Restituirea sumelor plătite în plus sau în vederea realizării unei prestaţii care nu a mai fost efectuată, se face în condiţiile procedurii de restituire a sumelor aferente veniturilor încasate de autorităţile şi instituţiile publice reorganizate ca instituţii publice finanţate integral de la bugetul de stat, aprobată prin Ordinul ministrului finanţelor publice nr. 2465/2010.
În vederea restituirii, solicitantul va descărca, completa şi depune/transmite (prin poştă/curier) cererea de restituire, în două exemplare, la sediul nostru.
Restituirea se va face de către unitatea Trezoreriei Statului la care este arondat solicitantul, cu respectarea etapelor şi termenelor prevăzute de Ordinul ministrului finanţelor publice nr. 2465/2010/2010.